ru | en

Articole in presa


.....Romania literara, 2007, Cronica plastisa de Pavel Susara, Iesirea din haos-artisti basarabeni (http://www.romlit.ro/ieirea_din_haos_-_artiti_basarabeni)
Arta plastică din Basarabia a început să fie, după 1990, un fenomen din ce în ce mai prezent în spaţiul cultural românesc. Schimburile oficiale, acţiunile comune la nivel de uniuni de creaţie sau de filiale regionale, expoziţiile individuale şi integrarea unor studenţi basarabeni în sistemul de învăţîmînt artistic românesc au dat într-un fel tonul şi au întreţinut dinamica acestui fenomen de comunicare, destul de sporadic semnalat de către observatorii vieţii noastre publice. însă dincolo de aceste proiecte, mai mult sau mai puţin instituţionalizate, al căror scop imediat era doar apropierea, cîteva prezenţe artistice solitare şi-au radicalizat prezenţa culturală în România pînă la integrarea propriu-zisă. în această situaţie sînt tinerii artişti Alla Rusu, Vasile Raţă, Ştefan Rusu etc., dar şi unii artişti ajunşi la maturitate, al căror exponent pe deplin exprimat este pictorul Tudor Zbârnea. Participările sale la expoziţiile colective româneşti dar, mai ales, expoziţiile personale - dintre care cea mai importantă a fost organizată la Galeriile Etaj 3/4 cu mai mulţi ani în urmă - îl situează pe Zbârnea, fără nici un fel de ambiguitate, în chiar interiorul mişcării noastre artistice. Acurateţea ieşirilor publice, rigoarea programului şi consecvenţa gîndirii sale estetice merită un interes special, fără nici un fel de complezenţă şi în afara oricărei priviri concesive. Şi asta pentru că în cazul lui Tudor Zbârnea pictura este mai mult decît o expresie artistică sau o încercare gratuită de comentariu pe marginea lumii vizibile. Ea este, mai întîi, o formă de luare în posesie a realităţii însăşi, cu tot ceea ce acest act presupune ca implicare şi ca responsabilitate morală. Pictînd, artistul investighează datele inaparente ale unui univers încă amorf şi face efortul de a descoperi în intimitatea lor marile itinerarii de la neant la creaţie, de la dezordine la rigoare şi de la întuneric la lumină. Indiferent care ar fi pretextele imaginii şi în ce regim ar putea fi ele înscrise, obsesia pictorului rămîne invariabil legată de mirajul naşterii din haos. Genurile îşi pierd, astfel, relevanţa şi modelele exterioare se topesc în devoţiunea interogaţiei. Peisajul şi natura statică, portretul şi compoziţiile cu personaje trăiesc, şi se devoalează încetul cu încetul, în aceeaşi magmă cromatică şi în aceeaşi aspiraţie către autoexprimare. Privită în dinamica ei, această pictură, simultan melancolică şi plină de energii subterane, urmăreşte lupta încrîncenată pe care conştiinţa artistului o angajează cu stocul de imagini aparent identificabile în exterior. însă nici imaginea interioară şi nici aceea obiectivă nu se impun definitiv în exerciţiul reprezentării. Zbârnea cultivă deliberat echivocul şi penumbra, observaţia neutră şi propria lui proiecţei, nu atît pentru a crea stări de nesiguranţă în exerciţiul lecturii, cît pentru a înţelege care sînt mecanismele prin care materia se organizează şi sarcina spirituală supradetermină lumea substanţei. El porneşte de la premisa creatorului genuin care, într-un moment de clarviziune, are intuiţia unei armonii de dincolo de simţuri ce trebuie transferată din virtualitate în act sau, altfel spus, din existenţa latentă în realitatea manifestă. După această îndelungă negociere cu amăgirile formei, cu materia cromatică şi cu lumina consubstanţială acesteia, o nouă vîrstă a imaginii pare a se instaura de la sine. Aburul ambiguităţii se risipeşte, culoarea părăseşte practica propriei mărturisiri, imaginea se desparte de context şi ochiul începe să desluşească şi să recunoască obiecte, chipuri, întîmplări şi episoade izolate dintr-o naraţiune acoperită de uitare. Ceea ce iniţial era o poveste despre naşterea formei (lumii) într-o variantă generică şi sub o privire globalizatoare, devine acum un epos al formei (lumii) gata constituite. Tudor Zbârnea urmăreşte această odisee a creaţiei atît din perspectiva martorului fascinat de miracol şi copleşit de măreţia lui, cît şi din aceea a creatorului însuşi în al cărui gest se amestecă duioşia şi asprimea, iubirea paternă şi luciditatea de stăpîn. Iar în subteranul acestui amplu discurs imagistic, în componentele lui esenţiale meditativ şi grav, se ascunde, alături de o permanentă oscilaţie între metafizic şi grotesc, şi o insaţiabilă bucurie ludică; un popas confortabil sub orizontul gratuităţii. Ca tip de sensibilitate şi ca formă de aspiraţie către universurile dense şi animate, în care materia şi raza fecundatoare a spiritului se amestecă în doze sensibil egale, Tudor Zbârnea face parte din familia artiştilor al cărei exponent autoritar este Ilie Boca. însă, spre deosebire de Boca, mereu neliniştit şi însetat de experienţe care nu exclud şi dialogul cultural, Zbârnea este o conştiinţă frustă şi, mai ales, un artist al continuităţii în raport cu propriile sale antecedente.
Copyright © 2017 arta.md Toate drepturile rezervate.       Webdesign: sGallery